Premiera spectacolului ”Degețica” la Teatrul ”Gulliver”

Luna aprilie debutează la GULLIVER – Teatrul Familiei Tale cu premiera spectacolului ”Degețica”, care are loc duminică, 7 aprilie, la ora 10:30.

Astfel, ”Degețica” prinde contur magic prin eforturile intense ale echipei de creație coordonate de Miruna Dobrotă, regizoarea noului spectacol de la Teatrul ”Gulliver”, susținută îndeaproape de Andrei Cristea, în calitate de Asistent de Regie.

Adaptarea de Miruna Dobrotă, după Hans Christian Andersen, reconstituie nucleul narativ original într-un impresionant univers vegetal, printre brusturi impozanți și flori fermecătoare. Aici, spiridușii haioși interpretați de Miruna Dobrotă, Andrei Cristea, Elena Emandi, Nicoleta Miru-Cosma, Andrei Midișan și Eduard Onu trec printr-o sumedenie de incredibile peripeții, aducând la lumină povestea micuței ”Degețica”.

 Experți în camuflare, acești destoinici povestitori dezvăluie o realitate aparent minusculă, dar atât de fascinantă, plină de aventuri mărețe, cu învățături prețioase și care capătă amploare cu fiecare nouă scenă. Privită de aproape, această lume încărcată de primejdii, provocări și greutăți la tot pasul, seamănă uimitor de mult cu lumea noastră, a fiecăruia. Astfel, alături de Degețica, spectatorul descoperă puterea uimitoare de a merge mereu mai departe, oricât de greu ar fi, iar povestea ei reprezintă îndemnul adresat fiecăruia de a-și găsi puterea interioară și, mai ales, de a învața ”Să te-asculți pe tine! Să-ți asculți inima!”.

Noua producție a Teatrului ”Gulliver” se remarcă, deopotrivă, prin universul sonor desăvârșit de muzica originală realizată de către Andrei Midișan, precum și prin fascinația și versatilitatea decorului și a elementelor de scenografie, light design și video design inspirat create de Radu Gheorghițoiu și Remus Pașcu.

Așadar, povestea micuței ”Degețica”, pusă în scenă la Teatrul ”Gulliver”, promite o experiență artistică deplină, definită prin diversitatea mijloacelor de expresie, precum mânuirea păpușilor, teatru de umbre, muzică live, dans și interpretare.

Biletele pentru spectacol se achiziționează online, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau secțiunea ”Bilete” din site-ul instituției: www.teatrul-gulliver.ro, sau de la sediul teatrului, în ziua spectacolului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile.