Teatrul “Gulliver” sărbătorește marioneta

Teatrul de Papusi Gulliver, Galati

 

Sfârșitul lunii martie este motiv de sărbătoare pentru artiștii teatrelor pentru copii din întreaga lume. Anual, pe data de 20 martie, este aniversată Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii și Tineret, promovată sub îndemnul “Du un copil la teatru, astăzi!”, la inițiativa Asociației Internaționale a Teatrului pentru Copii și Tineret, în timp ce ziua de 21 martie este recunoscută drept Ziua Mondială a Marionetei, la propunerea UNIMA (Uniunea Internațională a Marionetiștilor), România fiind una dintre ţările fondatoare ale acesteia.

Cu acest prilej, păpuşarii de la Gulliver vor aduce pe scenă cea mai recentă premieră, spectacolul “Punguța cu doi bani”, după Ion Creangă, de la ora 10.00, în zilele de 20 şi 21 martie. În plus, Teatrul Gulliver va organiza două ateliere de creație, în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 26 Galați, în cadrul cărora participanții vor avea ocazia să construiască păpuși din pungi de hârtie sau să învețe cum să își identifice și controleze emoțiile prin intermediul unor jocuri teatrale.

În data de 20 martie, de la ora 11.30, timp de o oră magică, elevii vor decupa, vor lipi, vor colora şi își vor dezvolta creativitatea, sub îndrumarea actorilor coordonatori ai atelierului, Andrei Ciugulea, Ionuț Tudorache și Nicoleta Miru.

Cu ajutorul instrumentelor de lucru, copiii vor crea păpuși din pungi de hârtie, exact așa cum își doresc. După ce li se va arăta cum se compune păpuşa, vor asista la o mică demonstraţie la paravan cu o păpuşă construită deja de actorii teatrului, pentru a le captiva şi mai mult curiozitatea. În încheiere, fiecare papuşă va trebui să se prezinte şi, dacă doreşte, poate spune o poezie sau să fredoneze un cântecel.

Miercuri, 21 martie, de Ziua Mondială a Marionetei, copiii se vor amuza în cadrul atelierului de jocuri teatrale. Acesta are ca obiectiv scoaterea la suprafaţă a emoţiilor de toate tipurile şi gestionarea acestora prin joc. Atelierul are un profund caracter educativ-terapeutic, fiind folosite tehnici de terapie prin artă. Nu vor lipsi nici exerciţiile de vorbire scenică, prin intermediul lor copiii reuşind să îşi îmbunătăţească vorbirea, postura, capacitatea de a-şi adapta tonul şi volumul vocii în funcţie de factori externi (mărimea sălii, distanţa faţă de public). Asemenea acestor exerciţii, în cadrul atelierului se vor desfășura o multitudine de alte joculeţe, atât dinamice cât şi educative, care pun în mişcare corpul şi mintea, eliminând astfel emoţiile negative.

Copiii gălățeni vor mai avea ocazia să participe la astfel de ateliere de creație, care se vor desfășura în cadrul Festivalului Internațional de Animație “Gulliver”, din perioada 13-18 mai.

In program

Cenusareasa, Teatrul de Papusi Gulliver, Galati
Cenusareasa afla detalii
ÎmpreLună, Teatrul de Papusi Gulliver, Galati
ÎmpreLună afla detalii
Real Time Web Analytics