Teatrul Gulliver joacă şi în vacanţa de vară

Teatrul de Papusi Gulliver, Galati

 

Teatrul de Păpuşi “Gulliver” a ajuns la final de stagiune. După un an încărcat cu numeroase reprezentaţii, participări la festivaluri naţionale şi internaţionale, premiera spectacolului “Frumoasa şi bestia”, şi, mai ales, ediţia aniversară a Festivalului Internaţional de Animaţie “Gulliver”, actorii păpuşari au tras cortina peste lumea poveştilor. Cu toate acestea, cei care vor dori să se bucure de piese de teatru pentru copii şi în perioada vacanţei, vor avea ocazia să o facă, pentru că Teatrul Gulliver va juca şi pe timpul verii.

Programul estival al teatrului cuprinde spectacole susţinute în cadrul evenimentelor locale şi a festivalurilor la care este invitat să participe. Astfel, în ziua de joi, 29 iunie, începând cu ora 18.00, se va juca spectacolul “Vasilache şi Mărioara”, pe Faleza Inferioară a Dunării, în dreptul zidului de la Elice, şi este susţinut cu ocazia Zilelor Dunării 2017.

Luna iulie aduce un alt spectacol îndrăgit de copii. Sâmbătă, 22 iulie, la ora 11.00, se va juca “Cei trei purceluşi”, regia Daniel Stanciu, în Parcul Rizer. Programul activităţilor artistice continuă în luna august, care va fi cea mai ofertantă, deoarece micii spectatori vor putea lua parte la trei spectacole pline de tâlc. Vineri, 11 august, Teatrul Gulliver îi va bucura pe prichindeii brăileni, cu prilejul Festivalului Naţional de Teatru pentru Copii “Cărăbuş” din Brăila, unde se vor întâlni cu “Scufiţa Roşie”. Acelaşi spectacol va fi susţinut şi pentru copiii gălăţeni, a doua zi, pe 12 august, la ora 11.00, în Parcul Rizer. Tot aici, iubitorii teatrului de păpuşi sunt aşteptaţi sâmbătă, 26 august, ora 11.00, la “Vasilache şi Mărioara”, iar pe 2 septembrie, ora 11.00, la “Cei trei purceluşi”. Pentru toate aceste spectacole intrarea este liberă.

Stagiunea 2017-2018 se va deschide în data de 10 septembrie, odată cu începerea noului an şcolar.

In program

PINOCCHIO, Teatrul de Papusi Gulliver, Galati
PINOCCHIO afla detalii
PINOCCHIO, Teatrul de Papusi Gulliver, Galati
PINOCCHIO afla detalii
Real Time Web Analytics