Teatru-dans, comedii, spectacole-concert și povești cu zâne, la Festivalul Gulliver

Teatrul de Papusi Gulliver, Galati

 

Teatru-dans, comedii, spectacole-concert și povești cu zâne, la Festivalul Gulliver

 

Peste trei săptămâni se dă startul Festivalului Internaţional de Animaţie „Gulliver”, eveniment organizat de Teatrul de Păpuşi „Gulliver”, cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Galaţi. Festivalul va avea loc în perioada 13-18 mai, timp în care iubitorii de teatru de toate vârstele se vor putea bucura de spectacole și activități diversificate, dedicate atât copiilor, cât şi tinerilor şi adulţilor.

Pentru cei mici, festivalul propune spectacole 3D, balet, teatru de păpuși, producţii pentru copii de 0-3 ani, dar și întâlniri de poveste cu “Albă ca zăpada”, “Peter Pan”, “Mica Sirenă”, “Apolodor” sau “Fetița cu chibrituri”. Trupe de teatru de animaţie din România,  Vietnam, Italia, Portugalia, Israel, Turcia, Republica Moldova şi Bulgaria vor veni la Galați și vor concura pentru premiile festivalului.

Adolescenții și adulții vor avea, și ei, parte de spectacole inedite și antrenante, în cele șase zile de festival. Direct de pe platourile de filmare “Las Fierbinți” vor ajunge îndrăgiții actori de comedie Marius Florea Vizante, Gheorghe Ifrim și Radu Gabriel, în “Filarmonica de comedie”, un spectacol  de miniaturi umoristice, cu și depre români.

O mare bucurie vor avea fanii Adei Milea, care vor gusta umorul său contagios în spectacolul concert “Amintiri”. Această nouă creație a Adei Milea explorează lumea copilăriei, de data aceasta pornind de la textul clasic al lui Ion Creangă, pe care îl revizitează cu umor și ingeniozitate.

În premieră pentru publicul gălățean, Festivalul Gulliver aduce pe scena Dramaticului un spectacolul de teatru-dans contemporan “Basma curată”, construit pe baza rememorării originii culturale românești, pornind de la basmele și obiceiurile tradiționale românești.

În plus, ca şi în anii anteriori, Grădina Publică va deveni tărâmul fermecat al copiilor, începând cu ora 18.00. Organizatorii au pregătit spectacole de magie, poveşti cu zâne, cabaret pe sfori, păpuşi gigant, dragon uriaş, înger pe picioroange, statui vivante, dar şi numeroase ateliere de construcţie păpuşi din materiale reciclate, lupte cu spada, jonglerii cu poiuri, teatru de umbre şi animaţie interactivă ce vor trezi veselia celor mici.

Detalii despre program, prețuri bilete și modalitatea de achiziționare pot fi găsite pe website-ul teatrului, www.teatrul-gulliver.ro, dar și pe pagina de facebook, www.facebook.com/TeatrulGulliver.

Biletele au fost deja puse în vânzare, pentru spectacolele de seară, și pot fi achiziționate atât online, accesând site-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro, cât și de la casa de bilete a Teatrului Național de Operă și Operetă “Nae Leonard”, partener al Festivalului Gulliver. În plus, cei interesați pot obține informații telefonic, la numerele 0741.316.854 și 0733.97.99.94.

 

PROGRAM

 

LUNI, 13 MAI 2019

9.30     Festivitatea de deschidere

10.00   PETER PAN, Teatrul Gulliver Galați, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala mare, 70 min, 6+

Preț bilete: 13 lei – copii, 15 lei - adulți

11.30   INSOMNIACUL, Teatrul de Păpuși Sevincer Turcia, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala Studio, 40 min, 5+

Preț bilete: 13 lei – copii, 15 lei - adulți

13.30   POVESTE DE ADORMIT ÎNTRE GRADUL IV ȘI 3D (sau EXTRATERESTRUL CARE ÎȘI DOREA CA AMINTIRE O PIJAMA), Teatrul Imaginario Ploiești, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala mare, 45 min, 5+

Preț bilete: 13 lei – copii, 15 lei - adulți

18.00   ÎmpreLună, Teatrul Ion Creangă București, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala Studio, 35 min, 1-3 ani

Preț bilete: 13 lei – copii, 15 lei - adulți

18.00   Activități gratuite în Grădina Publică

19.00   BASMA CURATĂ, spectacol de teatru dans, susținut de LINOTIP Centru Independent Coregrafic București, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala mare, 60 min, 14+

Preț bilete: 20 lei - elevi, 25 lei – adulți

 

MARŢI, 14 MAI 2019

10.00   PISICILE NEARISTOCRATE, Teatrul Arlechino Brașov, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala mare, 50 min, 3+

Preț bilete: 13 lei – copii, 15 lei - adulți

11.30   ETC..., S.A.Marionetas – Teatro e Bonecos Portugalia, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala Studio, 45 min, 6+

Preț bilete: 13 lei – copii, 15 lei - adulți

13.30   CENUȘĂREASA, Teatrul Licurici Chișinău, Rep. Moldova, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala mare, 50 min, 5+

Preț bilete: 13 lei – copii, 15 lei - adulți

18.00   CARTEA CU APOLODOR, Teatrul Merlin Timișoara, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala mare, 75 min, 6+

Preț bilete: 13 lei – copii, 15 lei - adulți

18.00   Activități gratuite în Grădina Publică

19.00   FETIȚA CU CHIBRITURI, spectacol de balet susținut de Opera Comică pentru Copii București, la Teatrul Național de Operă și Operetă Nae Leonard, 60 min, 3+

Preț bilete: 20 lei – copii, 25 lei – adulți

 

MIERCURI, 15 MAI 2019

9.30     ALBĂ CA ZĂPADA, Teatrul Ioan Slavici – Trupa Marionete Arad, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala mare, 70 min, 3+

Preț bilete: 13 lei – copii, 15 lei - adulți

12.00   ANGRY, FATTY & UGLY / ȘCOALA DIN PĂDURE, Teatrul Național de Operă și Operetă Nae Leonard, la Teatrul Național de Operă și Operetă Nae Leonard, 1h 35 min, 6+

Preț bilete: 13 lei – copii, 15 lei - adulți

12.30   BUBBLINA, Teatrul Bubbling Israel, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala mare, 45 min, 4+

Preț bilete: 13 lei – copii, 15 lei - adulți

14.00   POVEȘTILE ROMÂNIEI – GEORGE ENESCU, Teatrul de Animație Țăndărică București, la Colegiul Național “Vasile Alecsandri”, 1h, 14+

17.30 - prezentare de carte Teatrul de Animaţie în România - Album centenar, la Librăriile Humanitas

18.00   INSOMNIACUL, Teatrul de Păpuși Sevincer Turcia, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala Studio, 40 min, 5+

Preț bilete: 13 lei – copii, 15 lei - adulți

18.00   Activități gratuite în Grădina Publică

19.00   APOLODOR, Teatrul Țăndărică București, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala mare, 60 min, 4+

Preț bilete: 13 lei – copii, 15 lei – adulți

 

JOI, 16 MAI 2019

10.00   MICA SIRENĂ, Teatrul Ariel Tg. Mureș, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala mare, 55 min, 5+

Preț bilete: 13 lei – copii, 15 lei – adulți      

11.30   CROITORUL, Teatrul Train Israel, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala Studio, 40 min, 4+

Preț bilete: 13 lei – copii, 15 lei – adulți      

13.30   CROITORUL, Teatrul Train Israel, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala Studio, 40 min, 4+

Preț bilete: 13 lei – copii, 15 lei – adulți      

18.00   IEPURELE ALB, Teatrul de Artă București , la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala Studio, 45 min, 4 +

Preț bilete: 13 lei – copii, 15 lei – adulți

18.00   Activități gratuite în Grădina Publică

19.00   AMINTIRI, spectacol concert de Ada Milea

Teatrul Tineretului Piatra Neamț, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala mare, 60 min, 14+

Preț bilete: 30 lei

 

VINERI, 17 MAI 2019

10.00   CULORILE VIETNAMULUI, Teatrul de Păpuși Viet Lotus Vietnam, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala mare, 45 min, 4+

Preț bilete: 13 lei – copii, 15 lei – adulți

11.30   SUB SFORI, Nadia Imperio Italia, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala Studio, 50 min, 8+

Preț bilete: 13 lei – copii, 15 lei – adulți

13.30   CULORILE VIETNAMULUI, Teatrul de Păpuși Viet Lotus Vietnam, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala mare, 45 min, 4+

Preț bilete: 13 lei – copii, 15 lei – adulți

18.00   MINI-OMUL DE ȘTIINȚĂ, Magic Puppet Cluj Napoca, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala Studio, 40 min, 4+

Preț bilete: 13 lei – copii, 15 lei – adulți

18.00   Activități gratuite în Grădina Publică

19.00   FILARMONICA DE COMEDIE, Teatrul de Comedie Bucureşti, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala mare, 1h 45 min, 14+

Preț bilete: 30 lei

 

SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2019

10.30   DE MÂNĂ CU TINE, spectacol pentru copii de 1-3 ani

Teatrul Gulliver Galați, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala Studio, 35 min    

Preț bilete: 13 lei – copii, 15 lei – adulți

19.00   Festivitatea de închidere

FATA MORGANA, Teatrul Dramaturgilor Români București, la Teatrul Dramatic Fani Tardini - sala mare, 1h 45 min, 16+

 

In program

Pinocchio, Teatrul de Papusi Gulliver, Galati
Pinocchio afla detalii
Punguta cu doi bani, Teatrul de Papusi Gulliver, Galati
Punguta cu doi bani afla detalii
Real Time Web Analytics