COPPELIA

5.0
Aprecieri:

După "Omul de nisip" de E.T.A Hoffman

Durata: 50 min.

Public tinta: + 3 ani

Premiera: 21 Septembrie 2008

Regie: Bogdan DRĂGULESCU

Scenografia: Daniela DRĂGULESCU

Muzica: Leo DELIBES şi Liviu PROSSI

Adaptare: Bogdan DRĂGULESCU

Distributie: Gina GERU, Marian STERIAN, Eduard ŞIŞU, Ramona PĂUC

Figuraţie: Mihai Caragaţă, Rică Lungu

Vizualizari: 1453

Descriere

Surpriză mare la Galaţi.
Dacă închizi ochii, ai pentru o clipă senzaţia că eşti în cu totul alt colţ de lume, într-un cu totul alt tip de sală… Apoi, dacă îi deschizi şi vezi bogăţia de culori şi lumini, spectaculozitatea decorului şi rafinamentul costumelor eşti sigur că te afli într-o celebră sală europeana de teatru liric. Şi totuşi nu, suntem la teatrul Gulliver din Galaţi, unde alături de o mulţime de princhidei privim fermecaţi, cu gurile căscate, un spectacol ce curge somptuos şi elegant ca o şampanie parfumată copios cu inteligenţa şi bunul gust ale unui alt timp.
Un spectacol încărcat de o emoţie rară , ce se ascultă cu sufletul şi se gustă pe îndelete cu toate simţurile. Un spectacol surprinzător la toate capitolele, un spectacol al teatrului Gulliver.
Un spectacol marca Bogdan Drăgulescu. Şi chiar pentru un exeget atent şi bun cunoscător, această montare surprinde prin ineditul ei…Ne asteptăm, ca de obicei, la spectaculoase şi eficiente efecte speciale, la eclectismul elaborat şi eficace ce presară surprinzător şi magic fiecare spectacol regizat de Bogdan Drăgulescu. Nimic din toate acestea... Simţim doar o mână autoritară învelită într-o elegantă mănuşă de mătase, care conduce un grup talentat de actori spre o performanţă de un rafinament şi o virtuozitate rar întâlnite…un spectacol ce se dezvoltă fermecator în ritmul muzicii învaluitoare a lui Delibes, de care nu te mai saturi…
Şi totuşi un spectacol pentru copii…pentru copiii din noi, cei de azi, cei de ieri, cei dintotdeauna…

poze & video

comentarii (0)

 
Real Time Web Analytics